miercuri, 30 iulie 2014

m-a lăsat în cel mai urît mod.Mă întrebam ce-am făcut, cred c-am zaibit-o, teatru ieftin.
mă impun să scriu acum, după toată huineaua care-o fost și timpu, da timp o trecut mult.
acum îi mai cl(e)ar, dar si mai frumos.
vreau să plec în românia,aici nu mă ține nimic.
am prins o imagine veche,
trecînd lîngă un bar.
era maria acolo,ne despărțea,
din lemn un gard.
privea spre fumul de țigară,
escaladînd aerul, în razele de soare,
am zîmbit, era un fel de vară/
dupa suca bacu ista/ serii de examene /confuz .
a doua zi stateam acasa
toata ziua priveam filme si dormeam.
am iesit la bere doar pe-nserate, si s-a inceput scenariul tipic de dezvoltare a actiunii.
e ora 11 ,mergem prin ploaie spre posta veche. mergem sportiv, avem bere si tigari si planuri/. era cald afara cind am ajuns, cit am asteptat pe scara mi-am scurs camasa si-am analizat situatia. tigarile erau putin ude, n-aveam telefon si nicaieri sa merg. am urcat pe urma sus, de sus era "o priveliste frumoasa" pe tot orasu.
am rulat un joint , l-am fumat si-am inceput aventurile. scara avea un ecou pizdet. o-ncetat ploaia, si s-o racorit afara, chiar pe-alocuri era uscat asfaltu.
ne-am salutat si-am pornit in alta parte, tot la bere. am trecut in bar, mi-am luat o bere rece, pe socoleni mai sus eram deja entuziasmat de "azi". m-am apropiat de taxiul de la bordura si-am intrebat daca ma ia pin la florilor( doua intersectii) cu 5 lei si-o tigara. tigari n-o vrut.
am coborit din taxiu si-am mers pe trotuar. avea suprafata centrala uscata,dar in crapaturi in care era inca apa si citeodata baltoci ori glod.


suca, la toti tre sa le linji curu ca sa nu-ti spuna "hai,paka". cu toti tre sa te comporti astfel incit sa le fie convenabil. in generatia asta ,ma gasesc fiecare seara beat, cred ca n-o trecut macar o zi sa fiu treaz.
dupa bac incercam sa-mi revin, as spune ca mi-am pierdut realitatea, atasamentul fata de societate, oameni, fete. o vara tare drogata si beata, o vara in care iubesc sticla si muzica, sticla este ,o bei ,iai alta. da muzica-n cap ,permanent.

az ma uitam la o fata-n troleibuz, m-a intimidat, avea si ea par rosu, si blugi rupti, mi-a ocupat locu. inainte de statie s-a apropiat spre usa ,iar eu am strabatut tot troleibuzu sa-mi ocup locu, m-a privit straniu ,ma simteam straniu. cite fete observ, toate-mi par la fel , cu telefoane, casti, haine , tupa. ma intreb ce caut aici.

dimineata la lac .
norii parca danseaza in cer, citeva raze le contureaza miscarile . pasari in viteze asalteaza aerul, ori oarecare crengi . lacu-i o oglinda crapata in fisii ,perfect reflectind sus-ul . insomnia-i interesanta chestie.

miercuri, 23 iulie 2014

sâmbătă, 19 iulie 2014

so i've made some copies of you in my mind
i can kiss you and bite you ,times after times.
i've drank an ocean of beer and smoked cigarettes ,
burning you, drowning you ,but i just can't forget.
take a look at my hands,bleeding for your flesh,
i've tried All to kill you,but it failed to trash.
all of your bodies lay down on the shore,
weak,poor and damaged, but their beauty my eyes can't ignore.

miercuri, 16 iulie 2014

https://archive.org/stream/TheAryansAStudyOfIndo-europeanOrigins/TheAryans_djvu.txt

miercuri, 2 iulie 2014

https://www.youtube.com/watch?v=aSl9n4rlBH4
fara titlu 4
mai sta pe podea,
intinsa ,inima mea,
mai bate-n ea
dansind, in pereti, fulgi de nea,

ori s-au uscat,
dupa fetele ce le-am ascultat,
a ramas un cacat
ce bate in pereti-i neincetat.

nu-nteleg, si vreau sa plec,
nu te vad si vreau sa neg,
nu mai por n-are rost,
totusi scriu ,dar is prost.

marți, 1 iulie 2014

killmoremetre
felicitari cu ziua de nastere de dimineata , plin wall-u. trebuie setat un fel de ceasornic inaintea sarbatorii in cauza, pentru a incepe sa ma pregatesc.  parca-i vara , da nu-i cald , figova.bacu parca te face atit de social, si -n general , toata huineaua cu scoala. vara nu-i acele trei luni ca inainte, deam is una doua blea. si trebuie inca sa lucrezi.