urăsc evidențierea materialismului uman, adică zilele cînd femeile îmbracă rochii frumoase și postează poze, ș bărbații care umblă aiuriți de duhoarea primăverii. aș zice că vreu să beu, cu toate că încerc să demotivez dorința, să o acopăr ș să o stagnez. nuș cum mi-o apărut dorința de-a lua heroină, periculoase îs emoțiile astea, care te ghidează în glodăraie ș îț încălcește mintea. totuș distrugerea corpului meu o avut un oarecare efect, ș timpu.. era ș timpu. ca să crești, tre să-nțelegi că ești jos, cît de jos,.. însă am căzut prea jos, decăzut. vremea nu iartă.
urăsc colectivu ăsta de oameni, că, omu o devenit o ființă care nu poate trăi singur și asta-i o idee care pretutindeni e răspîndită, cu fiecare zîmbet, glumă, cuvînt, acțiune. urăsc că nu mai vreau detașare, că nu o vreau în aceeași măsură cum înainte. să zic că nu-i de mirare toate ce se-ntîmplă în spațiu ăsta, că toate astea, nu-s degradare, aicea, în orașu ista, în ochii majorității oamenilor, n-o existat cultură și dezvoltare. sigur că toate scrise îs o utopie și la sigur o viziune greșită.
urăsc să mă simt atît de bătrîn, și să-i privesc pe toți de sus, așa fac și o fac bine. am ajuns la punctul în care mi-aș urî viața, în care aș renega viața mea, însă nu acum. aș vrea să fiu satisfăcut de ce mă-nconjoară și de ce se întîmplă și de cum mă simt. aș vrea o liniște și claritate. o simplitate. nu zic că n-o am, într-o oarecare măsură mă satisface, .. în măsura în care nu mă gîndesc prea mult la toate. 

scurtă poezie existențialistă.
are ș asta o cauză..,
faptu că am căzut pînă la cea mai umilă determinare a cuvîntului "om",
m-o făcut să înțeleg contingentu de oameni ce mă înconjoară,
și-o apărut aspra dorință de-a evada, din împrejurimile astea de glod, 
însă nu poți să negi ce ai fost.

aș fi vrut să mă știi, cum mă știe vînzătoarea din magazinu de lîngă casă

cîn mă uit la și-am înregistrat îmi vine să rîd în hohote or s beu.
ș-apoi am observat cum mă traje la băut ș la băut. un mare paradox.

odată ce dai voie sentimentului de ură și, răului, să între-n viața ta, ..devii om.

unul din oamenii care se văd plimbîndu-se cu-ai lor copii.

întîi încep a urî lucruri, starea asta evoluează precum canceru, se infiltrează pe ne-așteptate și se pronunță aspru și brusc, încît nu-ți oferă șansa de-a o percepe.