de astă dimineață, cum și de multe alte ori, am început inconștient și involuntar să-mi amintesc de relația aia, a cărei rezonanțe mai mișună și-acum, prin mine. îmi aminteam deci, trecînd dintr-o stare de vis și somn, către o trezire lină, de momentele cînd o sunau părinții, iar eu mă deghizam involuntar în băiatu de după perete, după ușă ori, băiatul inexistent, căci, domnișoara încerca din răsputeri să prezinte situația după placul părinților săi. și eu uram asta, o uram pînă a-mi da seama de fapt, că eram un prieten nedorit ei, nepotrivit, orișcum n-ai ziceo, n-aveam loc lîngă ea, în ochii lor. și mi s-a limpezit chestia asta, abia acu, cînd a apărut un boom, care m-a trecut din momentele de după perete, din ascunziș, în ziua-n care a rămas o noapte cu mine-n casa unde locuiam, acolo-n olanda. s-a iscat o ceartă între ea și-ai ei, din cauza la noaptea aia, și era prostească situația. mai n-ainte, am scris despre-o discuție cu tatăl ei, fiind la culmea beat, și-aproape bufnind în plîns, cu declarații de dragoste, iar replica lui era gen,.. urmează să îți găsești de lucru, și să mai pleci încolo, ca să lupți, dac-o iubești. și uite-așa stăteam cevai ore-n urmă, în pat, și mă-nvîrteam între aceste trei momente, și le tot potriveam una cu alta, pînă a-mi da seama cît de tîmpită atitudine au avut-o părinții ei. îmi și imaginez cum o consolau, avînd și ei, o bucurie ascunsă după perete, după ușă, o bucurie pe față inexistentă.
