în ultimile două zile, mi-am dat seama de nimicnicia mea, adîncă ș acută,
cu toate că, poate dacă eram mai deștept, îmi dădeam seama de asta,
mai înainte, cu muult înainte.
de pe cînd mi s-a spus că n-am nici o valoare, or de cînd ar fi trebuit să fi perceput că-s ignorat,
și e o chestie care mă cuprinde acum, per general.
căci nu mă refer numai la dragostea aia pierdută, ori la un atașament părintesc care nu l-am avut.
în ultimele două zile, și-am reușit în zilele astea să și nu dorm, mi s-au revelat chestii,..
iar cînd vezi toți oamenii dimprejur oarecum rugîndu-ți absența,
nici nu îmi dau seama de cît de pierdut îs.
m-aș băga și-acu, chiar,.. să fug de-aici, pur și simplu pentru că îs în surplus.
și totuși maniera în care văd viața, îmi permite să fiu și în acest caz optimist, somehow.
doar că dacă le-aș băga pe toate peste cap, ar fi o a naibii de-a depresie.
azi, mergînd spre apus de soare, mi-am permis să stau un cinșpe minute, în bătaia vîntului și,
să-mi fumez o țigară din care aveam, și să sorb din berea care-o aveam,
și mă gîndeam dacă e echitabil să mă prăpădesc pe drumuri.
iar dimineața-mi trecuse cu, ba încercări și insistențe,
ba line melodii care izvorau cu plăcere din toată treaba aia: chitara ș eu.
tind să mă detașez într-o măsură enormă de lume.
nu știu. dar știu că-s tare prăpădit, la moment.
și ce-ar fi de dulce o susținere .