nu ştiu eu de ce, dar îmi sunt implicate nişte situaţii cînd mi se bagă pe gît umilitatea, şi .. după logică şi discuţii cu prietenii ar fi trebuit să răspund cu o aceeaşi agresivitate. în paralel, nu văd etică în a-l confronta pe tata, poate pentru că aşa am fost educat, ori pentru că-s fricos. îmi rezum gîndul la faptul că, îndurînd oarecare momente, care apoi se vor răsfrînge peste cei nedrepţi, rămîn echilibrat şi ne-implicat în certuri şi scandaluri. iar în paralel cu asta îmi dau seama că toatele în viaţă nu lucrează aşa de simplu.
cel mai mult mă enervează faptu că eu încercam să fiu un om simplu şi bun, în orişicare situaţie şi caz, însă adesea ori, bunătatea se transforma în rău, şi se răsfrîngea asupra mea., cum şi ultimă oară, cînd tatăl meu, venind în ospeţie, şi fiind primit cu grijă, şi-a permis să se comporte ca un pidar.
am fost pus într-o dilemă de-a decide nişte chestii, eventual revelante pentru viitorul vieţii mele, şi îmi dau seama, fiind într-aşa un trash înainte, că nu-i nevoie de abundenţă de emoţii, şi că orişicum ar fi, totuşi sunt opţiuni, şi oameni şi locuri unde m-aş simţi mai bine.
un ultim mulţumesc, este pentru prietenii care mi-au fost aproape, şi cîteodată mai aproape decît părinţii mei, şi care m-au susţinut indiferent de situaţii. cum este scris pe perete: cînd străinii ţi-s mai fraţi decît fraţii.
