de 6 zile răbd intenţia de-a mă îmbăta, şi-i bine că n-am bani şi nu-s acasă. apare o grabă, ori un brainstorm care mă avîntă într-o nu ştiu ce dorinţă, şi opţiunile de-a calma starea se rezumă la mers mult, chitară, care n-o am cu mine, puţin alcool, muzică potrivită, fumat. ultima, ceva zile mă deranja enorm, nepermiţîndu-mi a fi om care trăieşte cu aer. probabil ultimul exces a fost fkzdms, că vro două zile n-am mîncat decît vin, bere, bere, nuci şi bere. înainte să m-apuc să scriu, aveam dubii, fiindcă, ca şi în contextul chitării, am intenţia de-a mă îmbăta după degajarea emoţiilor, însă-i curios că mă calmează şi asta, şi ca să n-abuzez, probabil tre s-o duc la capăt. tot de 6, ori 5 zile n-am pus mîna pe chitară şi tre să mai răbd 2, şi am impresia c-o să cînt pîn la noapte .
sâmbătă, 27 ianuarie 2024
duminică, 21 ianuarie 2024
miercuri, 10 ianuarie 2024
sâmbătă, 6 ianuarie 2024
eu cîte puţin îmi dau seama de faptul că-s alcoolic, duc o listă caraghioasă a alcoolizării, şi emoţia care mă ghidează, este o frică, faţă de faptul că n-o fi destul alcool, chiar dacă am cheltuit ultimii bani pe o bere.., o neînţelegere cu însămi, şi este o dorinţă de-a ajunge la limite, tare tîmpit feeling!, este şi un tandem foarte interesant, chitara şi băutul., şi cît de simplu este să te dai în vînt dacă ai băut măcar puţin!,şi este un permanent stres, care ţi l-ai creat din de demult. deci,..mai bine zis emoţiile.
dramatical ps: este şi emoţia de-a vrea să fiu mai bine, una încă mică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)