joi, 31 iulie 2025

un night ride fenomenal, de la ora două pîn la patru dimineața, orașu pustiu, chiar mă bucur că n-am mai întîlnit pe nimenea. porniseși ca să scăp de o stare aiurea și iat-am venit c-o oboseală plăcută. acuș mănînc și mă culc, sper. iar dacă nu, mă duc să dorm la atelier. haha.
și mîine poimîine iar o s-o șterg la vilă, ba chiar poate singurel. să scot becu din fîntînă c-un magnet, haha.

sâmbătă, 26 iulie 2025

 venit de la vilă, stau cu curu gol, acolo m-am scăldat cu curu gol, doare curu gol, după atîtea hopuri trecute pe bicicletă, noaptea. am luat și-un cover, crezînd că va fi frig, însă l-am cărat degeaba. la ora două am pornit, și-am asudat la naibii, și-ajungînd m-am cufundat în piscină, iar următoarea zi, trezindu-mă pe la ora două dup-amiază, și inspectînd grădina, iarăși m-am băgat în apă. și-așa o durat cam toată ziua, trebăluire, vre-un ceas, apoi cu curu (cucurrucucu paloma) gol în bazin. terminînd cu tot udatul pe-acolo, și strîngînd niște pere și mere să duc buneilor, .. și cît eram prin casă, pregătindu-mă de plecare, m-o speriat bunelu cu un: salut, seba.. pe la orele șapte.
 și deja-i, am mai rămas să mai trebăluim împreună. ba chiar împreună ne-am și îmbătat. reparat lăcata de la ușă, scos apă din ambele fîntîni, și, între a scoate apă din prima și-a doua, am tras o fugă/ un ride, pînă-n sat, după bere și vin, și cît băgam pompa de apă în a doua fntînă, am și scăpat unul dintre două lanterne în fîntînă, că m-am pornit echipat, și cînd porniseși acasă, cam pe la unu noaptea, încă mai lumina de la suprafața apei din fîntînă. iat-așa o fîntînă modernă avem. (pe moment).
 fiind singur acolo, de fapt era tare nais. într-un moment, înnotînd în micul iaz din grădină, mă gîndeam c-ar fi potrivit pentru a te-nvăța a înnota, și-am avut un flashback, similar cu ăla care l-am avut văzîndu-te pe-acolo departe, în papucii care ți i-am luat. 
 anyway. 
înainte de-a pleca la vilă, că era taman vineri, am fo la lucru, iar după, la masa critică, care-o durat cam binicel timp, și-am întîlnit pe-acolo prieteni, ba chiar și făcut cunoștințe noi, și în final, s-ar rezuma cam la nouăzeci de kilometri în 48 de ore. not bad. 
https://www.youtube.com/watch?v=OB02ISDBoYo&list=RDGMEMQ1dJ7wXfLlqCjwV0xfSNbAVM4MNr_N5k0_M&index=6

sâmbătă, 19 iulie 2025

 got to learn to give a fuck on things.
https://www.youtube.com/watch?v=6scamDr1r3s

duminică, 13 iulie 2025

 fost-am iaca la prietenu meu, Andrei, și-am petrecut cevai zile, după ce săptămîna trecută o fost cu îmbătatu, totuși de dată asta, ne-am axat pe oleacă alte chestii,.. nu că ar fi fost fără bere ori vin, dar totuși. și merseși deci eu spre vale, strîngînd sticle care-aș putea să le returnez, după o noapte în care-am avut exces de improvizații muzicale, și-n dimineață trezindu-mă cu o durere-n degete, să iau niște bericică și chestii de rutină, că, uite! nenea trăiește în evul mediu și condițiile-s cam, .. nu-s. și-mi venise pe drum cîntecu ăla-n cap, care tot încercam să-l lămuresc. deja-i venind și ascunzîndu-mă-n răcoare, și vărsînd în mine și-n minte cîte un gît de bere, s-a pornit,.. întîi o notă, care-o desfăcuseși cum trebuie, apoi alta, și-așa mai departe, degetele parcă-nțepau ace, schini, melodia totuși mișcînd munții din mine. pe lîngă asta, am mai improvizat o mulțimea de chestii, încercînd să schimbăm ritmuri, note, versuri, stări. ajuns-am pînă la ora unșpe că m-am apucat să mă strîng spre casă, după vreo două ore de discuții, și cu o mare dorință de-a totuși continua pînă la extremă, anyway, extrema a fost ride-ul pînă acasă. am decis s-o iau pe un drum care nu-l știam, și-am ajuns a coborî o serpantină în foarte multe virajuri, în noapte, .. un feeling de neînchipuit. de-asta și-s cam supărat că băieții nu prea vor să meargă la nightride,.. da rezolvăm. 
pe lîngă asta am mai gătit un nișteac de sandwich cu ceapă-n vin și sos de roșii, și bruschetti (aparte). 
era și-o schimbare de vide/feeling, că, abia venind, eram foarte mișcat de-a cînta niște ritmuri total outathisworld, și, după ce fost-am la magazin, seara, dispăruseși practic totul, doar insistența asupra cîntării n-o. și fix așa diminicioară, văzînd o amabilitate-n oameni, și întîlnind un ciclist, cu care-am vorbit vreo două minute, pi#deț ce mai stimulează starea de bine și pozitiv. 
ps, lets all be better and kind to anyone and to ourself!