khe khe, cum spunea doamna în roz din filmul harry potter.
superbă zi de început de săptămînă.
și, cum spunea un oarecare ștefan gațcan, citez : ”mă simt bine. nu am probleme. nu sunt sechestrat. sunt cu familia. rog frumos să nu aveți grijă. totul este ok. voi fi fără comunicare cu prietenii un timp oarecare deoarece am nevoie de reabilitare” :D :D 

 

 az dimineața, cum umblam după aventuri, cu instrumentu în spate, am dat de un soi de oameni mai diferiți, în sensul rău al cuvîntului. cumpărînd bere de la magazin, și vreau să menționez că m-am săturat să repet istoria asta, dar, cred că e bine să fie ș-aici, am făcut cunoștință cu niște băieți, în compania căror am mai stat, bînd bere și cîntînd, și tot se pare că era fain, pîn în momentul cînd am pornit spre casă, unul dintre ei luîndu-mi chitara și cerînd bani, carne ș băutură ca să mi-o întoarcă. tot discutînd cu ei despre situația creată, am primit un pumn în (să-mi fie iertat adevărul) bot,.. bot, pentru că eram cu toții băuți. și aici am început a înțelege cu adevărat situația, le-am spus la revedere, ș-am plecat acasă, după telefon. băieții care-au venit, de la poliție evident, erau foarte amabili să facem vro 20 -25 min, o tură prin curți, pentru că ăilalți și-au șters tălpășița (așa parcă se spune), apoi ducîndu-mă la inspectorat pentru a depune plîngere. am stat cam o oră la poliție, afară făcîndu-se ziuă, iar eu trebuind să merg din centru pîn acasă pe jos, prin ploiță răcoroasă. venind acasă, ăia (care mi-au luat chitara) mă sunau, spunîndu-mi să vin s-o iau, pentru bani, ori chestii, și-așa m-au sunat de trei ori. fiind trezit, am discutat situația cu niște polițiști, avocați, mama și niște prieteni. acum, ca și înainte, cînd ieșeam din casă, pornind pe la inspectorat, atelier și magazin, mă simt cam turmentat, însă niște lecții înveți din așa momente. urmează să vedem cum evoluează cazul și .. mă duc să spăl niște haine :D

ps: am uitat de un moment, și exact următorul: dacă îmi pare sau nu rău? well, despre asta am fost întrebat și la poliție, și nu cred că încă îmi pare, în parte pentru e o chitară, în alta pentru că sunt și momente bune în toată chestia asta, probabil că îmi pare doar puțin rău, mai puțin decît îmi este :D

https://mymodernmet.com/dutch-proverbs-pieter-bruegel/?fbclid=IwAR2ScVGNqSc6tJL6d6qSKcu5WxHJ9sYdp-HSYNUFQpwk-XGWOGUGDyLk7MY

acum îmi aminteam de-o femeie, fostă iubită,

pe care-am lăsat-o plîngînd în staţia de-aşteptare,

a circului iubirii noastre, era un moment de-agonie.

şi-atunci ea-mi călcase pe urme, fugind, 

m-a fericit, cîte fire de iarbă-n pămînt, să iubeşti.

să iubeşti, nu e sec.

ah, ce-mi place, e faptul că tot mai des am neajunsul şi dorinţa de a cînta.

stînd cîteva zile fără chitară, face să crească o nerăbdare şi-i interesant cum se revarsă apoi.

 este şi o stare care probabil nu e plăcută oricui o simte, anume aia de-a te simţi inferior, fără oarecare posibilităţi, inutil, prevalat de alţii, un ratat făr de cea mai mică şansă spre succes. asta o simt de ceva timp, cînd văd ori mă gîndesc la ceilalţi de prin europa ori chiar şi ăia care-şi au un job, o iubită, un copil..(ultima e opţional). totuşi, o contapunere acestei stări e faptul că sunt cunoscuţi şi prieteni care duc o viaţă la fel de rutinală, şi asta încurajează. yet, my drinking habbit, îi puţin derutant, dacă nu chiar prea. în genere starea apare într-un shake/combinaţie cu altele, dar rămînînd la esenţă, ea apare cînd mă gîndesc la valeria şi recent, stranie chestie, o fată paula, pe care nici nu o cunosc. şi e stranie anume combinaţia dintre un fel de antipatie faţă de aşa fel de persoane, însă şi o depreciere personală. 

referitor la valeria, e o sesizare ori,.. aparenţe a emoţiilor, total controverse. pe-o parte îmi dau seama că femeia mi-a făcut rău, iar pe de alta mă tot trage să-i scriu. e o chestie similară, probabil, vorbind în glumă, cu băutura, însă băutura mai face şi bine, yet, nu ea. 

referitor la stări cred c-aş mai spune şi de-aia de prezenţe. şi-i la fel de contradictorie şi ea. stînd cevai timp cu oameni, nu prea vreau să rămîn singur, uneori chiar mă tem. şi invers, cîteodată mă stresez ştiind că tre să mă văd la o bere, ori chestii, şi stresul ăsta acţionează ca un viclean inamic. 

un astfel de stres, doar că mai acut, l-am simţit înainte să mergem la înmormîntare. lipsă de aer, greaţă, vomă, tremurici şi ameţeli. am fost de două ori afară, n-am fumat decît o ţigară şi-am dormit foarte puţin.

probabil toată salata asta de emoţii stimulează starea de indecizie.

 am băut o mulţimea de-a zile, şi mă tem că nu pot să mă opresc. chiar acum am fost şi-am mai luat două litre. e fain că am chitara şi, băgîndu-mă la ea, fac la la la. 

cred că în ultimul timp, ştergînd mulţimea aia de prieteni de pe net, şi stînd mai mult pe-acasă, m-a limitat în discuţii şi socializare, ceea ce, în mare parte mă satisfăcea, iar acum vrînd să discut, mi-e în defavoare. 

https://www.youtube.com/watch?v=uWGc3COuWR4&t=1159s