nu am scris de cîteva luni, nu mă trage spre a mă exterioriza, nici aicea, nici în alte locuri și cu alte persoane. mă închiseși în mine, de altfel , pare-mi-se, ca și tatăl meu.
trăisem niște momente extraordinare cu dînsu, la văratic, de ziua lui. era plăcut să-mi mai văd odată străbuneii și să umblu aiurea pe dealuri. afluentu de acolo se uscase la fel cum o făcuse și inspirația mea, deja atît de vagă fiind, poți s-o treci pe un pod portabil (scîndură). cred că mă transferaseși pe o undă mai serioasă, care constă într-o percepere și atitudine mai valoroasă față de sine. de la ziua mea, de altfel care o petrecusem cu mult alai și veselie și țin minte foarte puțin, mă încadraseși într-o atmosferă de singurătate și activități rutinale, serviciu, lecții, repetiții. sînt cîteva situații complicate cu cîțiva membi ai familiei, așa să zicem, dacă-i tot familie asta.
cel mai fain cadou de ziua de naștere indubitabil este chitara mea nouă, neagră, cu tremolo. mă enervez de lipsa de spațiu pentru repetiții și singurătate. sunt întotdeauna deranjat de prezența cuiva și de altfel prezența asta-i simțită. mă gîndesc acuma că n-am scris de atîta timp că structurez stupid frazele. nu cred că sunt în starea de a crea un text coerent-artistic, de a mă exprima într-o măsură reușită și emoțional și realistic. nu-mi găsesc o treaptă de a mă împinge de la ea. de altfel des e plăcută starea asta de indiferență psihică.
20 e o vîrstă caracteristică mie, acuma. mă autosesizez și mă observ fiind în stare de multe chestii interesante și curioase. mă conduc înainte, încercînd să nu mă atașez și să uit de existența oarecarei părți feminine, dar e , cît de trist n-ar fi, prezentă și ea.
n-aș zice că mi-e rău, aș zice că nu-mi ajunge spațiu personal.
privisem o mulțime de filme interesante, e plăcută profesia asta a mea.
era plăcută seara de astăzi, așa culori dense și luna.
muzică