am fo invitat la un festival, unde se-oferă o scenă pentru improvizații. 
im exiced as fuck. 

zilele precedente, vro 10 la număr înainte de asta, au fost un continuu jam și hodină de la bullfrog blues-ul ăla. pe lîngă faptul că mă mai băgam să lucrez cîte puțin, pentru a cîștiga niște lei, era un amalgam de lucru în creieri și percepții, iar pe lîngă asta-i și faza că tre să mai ai grijă de toatele ce te înconjoară.

într-un fel am abandonat pentru cîtevai zile lucrul de la atelier ca să-mi permit să exaltez în alcool și muzică, iar printre toatele și să stau cu diana, și iar cu ea trebăluind prin oraș cu niște primblări* pîn la armată, unde-am intrat și-am băut niște bere, privind soldații în ochi cu o privire distul de directă, și, ajungînd într-o situație, dacă n-aș fi puțin băut, i-aș spune - penibilă, cînd mi-am auzit numele strigat de niște băieți pe care nu-i cunoșteam, însă, discutînd, akazîvaeța, erau din văratic, și ce amalgam de emoții m-au copleșit!.. 

o chestie reușită e și faptul că mai învăț și repet ( ceea ce consistă mai marea parte din ce-mi place ) cîntecele interesante. pe lîngă asta deviază deprinderea de-a mă repeta. 

astăzi fiind o zi oarecum reușită, iar eu obligîndu-mă să fiu mai de treabă decît nota 6, am reușit să lucrez, înhilînd o mulțimea de miros de lac, și răbdînd starea care ți-o dă, și.. stabilit fiind de ieri, ne-am văzut cu daniela și prietenul ei - andrei, pe care i-am dus pe la ateliere, unul de la moldova-film, iar altul, de pictori, unde deja mai activează puțini, unul dintre ei, sculptor, fiind drăguț să ne permită să intrăm în atelierul dumnealui. aș remarca și faptul că avea niște lucrări foarte reușite, idee care mă face să revin la gîndul că în mare parte, a fi artist, merită dedicație! ( un oarecare fel de această dedicație, probabil, glumind, ar fi și faptul că m-am apucat să lucrez după o bere ). un antonim felurilor în care decurge producția *artei* în rîndurile majorității tineretului de astăzi, injectînd un antigen, dacă-i găsești o opțiune potrivită, care-ți excită percepția corectă a artei. 

mai recent, tot zicînd despre ce mă, am căzut, și-apoi observaseși astăzi o diferență între ghenunchiul drept și celălalt, fapt care m-a stresat în felul că-mi apăruse o oarecare amețeală, incontrolabilă, din a cărei cauză am fost nevoit să mă ridic și să-mi liniștesc corpul\mintea. 

am mai observat o chestie, probabil oarecum deranjantă, dar și plăcută, în total opusul perceptibil, și anume în faptul că interacțiunea mea cu muzica fascinează oameni, iar cazul concret despre care spun, este că am fost rugat să cînt și-mi permiteam să refuz, însă mă tot trăgea să m-apuc să.. și apucîndu-mă, e deranjant, dacă e un cuvînt cît de cît potrivit, să mă lăs de-a continua. oarecum, îmi dau seama acum, scriind, de o comparație potrivită față de situația asta, și anume cîntecelu: youre like heroin to me, de gun club, iar explicînd, ar consista în ideea că, e greu să mă debarasez de dorința de-a cînta, din clipa cînd iau chitara în mînă.