nuş de unde atîta stres, şi azi parcă eram calm, nimic nu prevestea calamburu, necazul, dar iată că deschid eu geamul, şi cît bag capul afară, aud din spate un hodoronc. tot geamul în ţăndări, steclă pe tot covorul. bine că nu m-am tăiat iomaio. mi-o luat o bună oră să strîng totul şi să pun geamul la loc. deja tre să schimb stecla. pfuh. aproape că nici făcînd nimic nu poţi să eviţi probleme.

mă gîndeam astăzi despre stecle stricate, că am distrus un geam înainte să plec spre olanda, şi-am, or m-o prins prin neştire,  geamul spart. stecla de la uşă fiind un impuls inconştient, iar geamul, o inconştienţă impulsivă, căci m-am enervat la culmea.
am venit astăzi acasă prin prima ploaie, de primăvară, şi-mi daseşi niţel înviorare.
persistă divergenţa dintre a mă sinucide ori a mai răbda, şi mulg din intenţii, să mai răbd.
acu, recent, pornitu-m-am la magazin, şi pe drum înapoi, m-a cuprins o copleşeală de mă dădea jos, şi-am îngenuncheat, în glod, la o margine de drum, trăgîndu-mi respiraţia. şi cît pornind de-acolo înspre casă, îmi tot repetam în gînd: încă puţin, încă oleacă. 

mi-am şi asumat nişte chestii prea dificile, şi mă copleşesc, chiar domină, într-un fel imperceptibil, care mă face să ies din anturajul de a fi om. 

încercam să reiterez viaţa-mi într-un context echilibrat, într-o percepţie sigură, însă nu-mi reuşeşte defel. 
după criza aia, în genere mă simt foate şubred şi nesigur.

o altă parte, din abordarea acestui subiect, e că mi-o zis cinevai să nu mă axez prea emoţional faţă de oarecare chestii, şi-mi amintiseşi de vorba aia: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă, spune-i despre planurile tale!

după cîntat mult, treb nişte masaj la dejete :Î