m-am săturat de-nmormîntări, și de cimitire, ei poate de ale astea din orașul ăsta debil.

undevai, poate moartea-și găsește culcuș mai străin, unui gînd care te devorează.

iar eu, trecînd într-o grabă necunoscută, între două troleibuze, aproape strivit,

de-un soare umil ajungînd asudat, cu o vagă dare de seamă.

îmi pulsează dejai cîntece-n gînd, de care-ncerc să mă eschivez, 

într-o naivitate, c-apoi să ajung la aceleași ritmuri finale.

abordez această expunere a eu-lui, ca una văzută demult, 

fiindcă tot într-același trecut, vrînd să ajung, undevai altăoară-am ajuns,

încercînd a fugi de destinul meu, însă-i în zădară pierderea de timp.

..