please, let me fucking ask!
who the fuck is reading my blog from Italy?
cîteodată mă simt la culmea enervării, și sînt cazuri cînd izbesc cu ce-mi nimerește sub mînă.
ceva zile în urmă, am făcut roata pe scara unui bar, ș-am mai căzut pe drum acasă.
rușine?, nu. e o mare frivolitate să simți un om, căci de ceva timp mă simt detașat,
lipsit de interes în a cunoaște o femeie, de-a mă culca cu una.
acum, aș avea dreptate să zic că nu am prieteni de vîrsta mea.
mă simt curios în a descoperi ceva doar pentru mine, și e curios să mă descopăr distrus,
fără decît de o emoție calmă, ocupîndu-mă cu lucruri de nimic, ori muzică.
privind același film, pînă-i învăț și replicile.
în orice caz, sînt posibilități să scapi de ură și de nervi.
...
cîteodată, recalculez în gînd cît aș mai avea de trăit, și-n astea ratez de fiecare dată.
să nu fie tîrziu, să nu fie tîrziu.. să uiți să fii.
sînt lucruri care le-am lămurit, sau cred că le-am, în mare parte, și unele care-mi sînt total străine.
orașul m-a indus într-o stare de leneveală și oboseală concomitent, o lipsă de motivare.
la o beție, am ieșit în tăcerea dimineții satului, și-am băut apă din butoi, apă de ploaie.
iar bețiile mă prind cîteodată cu mintea tulbure, și-apoi nu mai țin minte multele, însă tot ele nu-mi ajung.
discutînd despre oamenii care mă înconjoară în ultimul timp, tind să cred că tinerii m-au dezamăgit.
merg pe jos, merg mult pe jos. și astăzi plouă, și-o să merg pe jos iar.
pe 25 septembrie m-am scăldat, pentru primă-oară din anu ăsta, și eram pe-aproape să mă-nnec.
tot atunci am găsit o pietricică frumoasă, care-am predat-o altor mîini.
opt fraze mi se par de-ajuns.