vineri, 11 noiembrie 2022

marți, 25 octombrie 2022

 irelevantă e tentativa de-a stabili momentul morții.

moartea vine neașteptat.

miercuri, 6 iulie 2022

 ia ia, cred că am găsit (încă) o descriere potrivită călătoriei în olanda, și anume că revenind, matincă am îmbătrînit cu vreo zece ani. aș încerca să-mi dau seama de cît mă simt, însă la această oră matinală nu-i recomandat să îmi încarc creierii cu tîmpenii de genu, că iaca na, stau diminețile și-apoi plec să lucrez, iar după, cum ieri de exemplu, stăm pîn oboseala nu mă copleșește, și cînt, și beau, și mănînc, și dorm.

#2 mi-o crăpat ieri creierii, că m-am pus să beau vin, și după ora 6 nu mai țin minte nici o pleașă.. enervează puțin,ăă, aglomerarea asta de chestii care tre făcute, și combinația acestor task-uri cu alcoolu, mai repede să gătesc cu chestiile elementare aici, și să plecăm la sat. uof. 

miercuri, 22 iunie 2022

 mă pun acuș să mănînc, atîtea s-au întîmplat că nici nu știu cum să tapez adecvat pe lăptop-ul Dianei.

e cert faptul că-s beat și toatele la care mă gîndesc, fiind o sumedenie, merg încet înainte, 

iar eu fiind cîteodată în pas, ori anticipînd, ori regretînd de felul în care evoluează/

-

mi-am luat un amplificator nou, și nu știu cum o să trec de iarnă.

trecut am pe la tăticul prietenei mele, și-am băut bine, și ne-am înțeles,

de după aia, cred că am iubit-o cu o rezonanță mai mare.

unele relații le poți construi în feluri pe care nici nu te așteptai să le percepi.

-

e un condensat de idei, unele reci și celelalte calde, referindu-se la 

un robinet de percepții și manierări în a-ți percepe viața.

mă gîndeam astă-zi la un muzicuț cu versurile: 

dă-mi pămînt viață, că ț-oi da eu moarte.

-

cum c-ar fi că trebuiala e să te comporți cu acuratețe față de fiecare notă care-o cînți.

o viață întreagă mă fut ca să ajung cu mintea, la o simplitate/

poate o decis astrele pentru noi, totul și toatele..

mă simt trecut de timpuri în care-mi permiteam oarecare orecăruri.

-

nu știu dacă mai era spus ori nu, însă am avut scandal din această cauză,

băutura fiind o primordială percepție și necesitate a manierării de a exista.

cred că nu am lămurit oarecare chestii cu oarecare oameni, și,

astă mă face să nu fiu cine-aș vrea să.. totuși există un oarecare impediment.

-

iaca blin mă simt puțin complicat cu melodiile, fiindcă înainte știam o mulțimea, 

iar acum mă rezum la piesele generale. ș-apoi îmi vin și-n gînd, ceea ce deranjează enorm/

- ne rezumam la piesa : fata și cîinele. 

mă uit cum arde-n sufletul unui prieten dragostea de muzică și blues, și mă simt atașat acestui fapt.

vineri, 25 martie 2022

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

se întîmplă să obosești din cauza diferitor factori ori chestii, bine e să nu fie ele prea stresante și enervante.
așa de exemplu a fost înaintea sărbătorilor, cu o presiune cam stupidă, dar nu și azi. azi am avut parte de-o oboseală de alt fel, că de vro două zile diana umblă supărată și derutată, iar eu avînd intenția să petrec o zi liniștită am plecat să iau o bericică de la magazin și produse pentru borș, pe care m-am și pus să-l gătesc, însă hopa.. cinevai sună la ușă. era o vecină - care spre uimirea mea mă anunță că i-am inundat beciul. în cap fac niște calcule rapide, și îmi pun hainele pe mine. am mers să-i văd beciul, cu toate că trăim la bloc și e apartament de la parter. după inspecție, am plecat la șefu de scară, un bătrîn de 80 în două cîrje, să iau cheia de la subsol, în care m-am băgat să inspectez ce țeavă și unde a cedat. ar fi fain să se limiteze la inspectarea unui subsol, însă ba.. am coborît în al doilea, cu un vecin din scara blocului vecin,.. ca să fie pe-nțelese, în subsolurile astea-i un pizdeț, umbli ghemuit, atîrnă pînză de păianjen de pereți și între țevi, care de altfel îs peste tot, ruginite, murdare, și unele fierbinți. într-un final găsind sursa de scurgere, ne-am înțeles să ne despărțim, vecinul urmînd să mai cheme pe cineva, iar eu să trag o fugă acasă, unde spre marea mea mirare, am găsit beci (trăind la parter în bloc), care era mai mult a saună - scuipînd aburi în apartament. ei bun, băieții deja mă așteptau afară, le-am arătat beciul, apoi m-au chemat iară-n subsoluri, și dacă cu astea am rezolvat, m-au chemat în al treilea subsol, de unde urma să deconectăm apa caldă întregului bloc. 
 (sper să mi se accepte tot amalgamu ăsta de cuvinte și explicații, că-s derutat), și-am venit frumos acasă și nici nu m-am pus bine să beau bere mai departe că mă sună telefonu și mă cheamă la un party, weah. în 15 min, mai sună odată, deja e verișoru și-mi zice c-o să treacă să aducă o cutie, ok. mai aveam să aștept să vină mama și vitalie, să ia cîinele, și speram să închei cu asta, că nu..  mă mai sunase un băiat, să-l ajut cu nuștiuce, ce nu se poate spune la telefon și e nevoie să ne vedem. 
  într-un final mă mai enervase și diana că i-a apărut chefu și hai să glumim.. pe la 10 am adormit ca un țînc, trezindu-mă de cîtevai ori, și iată-s fericit să stau de unu singur, treaz, la ora 6. 
 ps. se pare că dacă am scăpat de telefonul mobil, nu înseamnă că am scăpat chiar de tot, și tre să revin la practica deconectării telefonului fix. la izolare ca la poșta veche, no net, no phone, no tv.