am visat c-am fost la un spectacol interactiv, în care spectatorilor le este pusă mîncare în față, gen culinărie de cel mai înalt nivel, și între antracte, mîncarea dispare cîte puțin, ca la final, să rămînă doar diferite feluri de sos, la marginile mesei lungi, și noi, să formăm două grupuri, care fac schimburi ca-n joaca aia, împărate împărate, dă-ne un soldat.
ps. somonul a fost gătit pe cinste.
#
stau eu, înscriu live la chitară, și într-un moment, instant, se descarcă și telefonu, și compu, unde-s versurile :D
sâmbătă, 14 februarie 2026
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Voi, animale strâmbe,
RăspundețiȘtergereCu simțul setat pe slăbiciune,
Mirosiți nevoia ca pe sânge
și-i spuneți „șansă” fără rațiune.
Așteptați femeia frântă,
Cu capul plecat și glasul mic,
crezând că nevoia o va face mută
și că vă dă drept deplin pe trupul ei slăbit.
Stați la pândă, colții ascunși bine,
Cu zâmbetul rece, calculat,
Așteptați o femeie din ruine
Și vă mândriți c-ați „ajutat”.
Dar nu mi-ați citit privirea bine.
Corpul meu e mic... recunosc.
Puterea mea însă provine
Din fiecare refuz, din fiecare „nu mai pot”.
N-am fost salvată de nimeni,
M-am scos singură din noroi.
Voi căutați pradă... animale haine...
Vreți tăcere, eu devin strigăt și război.
Așteptați căderea, ochii triști și goi,
o inimă grea, o siluetă mică,
ca să intrați cu aer de eroi
într-o poveste ce nu vă implică.
Și da... mi-e scârbă.
Pentru că încă simt.
Pentru că n-am amorțit.
Pentru că n-am devenit hrană pentru voi.