pă la treizeci, cred că e momentu să reasimilez viața.., că iaca într-o zi mă trezesc și-mi tremură ghenunchii, și-i o oboseală-n tot corpul. acuma. recent, dormind vreo două ore, și fiind trezit de un apel, mi-au cedat nervii, și-am izbucnit în plîns, iar acu, că e patru dimineața, abia am venit de la un ride. 
și ieri era vijelie, cu tot praful ăsta, și acumularea de stres, îmi scîrțiau dinții.
stat-am două zile în casă, făr de-a ieși nici pînă la magazin, nici fumînd, nici măcar un strop de băutură pe-al meu gîtlej să bag, și dup-aia,.. mergi în orașul ăsta plin de praf și aiureli. 
pă la treizeci, deja devine viața mai vagă. nu știu cum la alții, dar într-u-mi, deveniseși lipsit de prieteni, și nici măcar cu părinții n-am o discuție elementar chibzuită. 
două zile-am mîncat cît o săptămînă, și-apoi, doar țigări și alcool, .. și lipsă de poftă de-a mînca. 
eo, niciodată n-oi mai fi, ce-am fo. 
mă mai prind pe faptul că sunt constant încordat, și adineaori, am văzut luna. 
și azi am făcut pană la roată, și-am plimbat bicicleta pîn-acasă. 
și-am băgat o bere, și-un ritm, la chitară, să-nvidieze porcii.
și iar o să stau toată noaptea treaz, maybe a ride?!