#discoteca di ieri o ajuns pînă az. am rămas satisfăcut, chiar dacă nu erau fete care dansau, ș n-avem atîta bani de alcool. nu știu ce sa mai zic că era fain, ajunsesem cu băieții pîn la ciocana, chiar nu departe de casă, pe la 6 dimineața eram deja și-n pat. avusesem un vis straniu.
#cred că apare un val de depresie, poate de primăvară, ș nu dă doamne s fie ce pare.
# transcriu de pe peliculă acuma un interviu cu o regizoare. are o voce bătrînă dar frumoasă. în textul anterior, cu deportările ,vorbea o voce mai simplă, mai plictisitoare, dac-aș fi în drept să-i atribui așa adjectiv. este întrebată cine îi sunt colegii de clasă la care răspune : mă scuzați, nu mai țin minte. ajunsese niște note într-atît de fine încît mă turmentaseră o mulțime de idei. mă întreb de ce ar fi dramatică situația asta, în care te lasă trecutul, să știi că ai fost, văzut, răbdat, trecut, simțit și acuma vorbești despre asta, încerci să închegi o descriere, dar nu-ți reușește. pentru că nu mai ții minte?