la culmea de cum un căcat de om îţi poate strica viaţa,
şi mă umplu de ură, că n-am ripostat.
într-o altă zi poate şi-aş aprecia că n-am coborît la nivelu acela de porcime,
însă azi mă umplu de ură.

 unde nimeni n-o ajuns, e singurătatea.

mă tem că-s un om nociv în viaţa altora.

 nuş de unde atîta stres, şi azi parcă eram calm, nimic nu prevestea calamburu, necazul, dar iată că deschid eu geamul, şi cît bag capul afară, aud din spate un hodoronc. tot geamul în ţăndări, steclă pe tot covorul. bine că nu m-am tăiat iomaio. mi-o luat o bună oră să strîng totul şi să pun geamul la loc. deja tre să schimb stecla. pfuh. aproape că nici făcînd nimic nu poţi să eviţi probleme.

mă gîndeam astăzi despre stecle stricate, că am distrus un geam înainte să plec spre olanda, şi-am, or m-o prins prin neştire,  geamul spart. stecla de la uşă fiind un impuls inconştient, iar geamul, o inconştienţă impulsivă, căci m-am enervat la culmea.
am venit astăzi acasă prin prima ploaie, de primăvară, şi-mi daseşi niţel înviorare.
persistă divergenţa dintre a mă sinucide ori a mai răbda, şi mulg din intenţii, să mai răbd.
acu, recent, pornitu-m-am la magazin, şi pe drum înapoi, m-a cuprins o copleşeală de mă dădea jos, şi-am îngenuncheat, în glod, la o margine de drum, trăgîndu-mi respiraţia. şi cît pornind de-acolo înspre casă, îmi tot repetam în gînd: încă puţin, încă oleacă. 

mi-am şi asumat nişte chestii prea dificile, şi mă copleşesc, chiar domină, într-un fel imperceptibil, care mă face să ies din anturajul de a fi om. 

încercam să reiterez viaţa-mi într-un context echilibrat, într-o percepţie sigură, însă nu-mi reuşeşte defel. 
după criza aia, în genere mă simt foate şubred şi nesigur.

o altă parte, din abordarea acestui subiect, e că mi-o zis cinevai să nu mă axez prea emoţional faţă de oarecare chestii, şi-mi amintiseşi de vorba aia: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă, spune-i despre planurile tale!

după cîntat mult, treb nişte masaj la dejete :Î

 de 6 zile răbd intenţia de-a mă îmbăta, şi-i bine că n-am bani şi nu-s acasă. apare o grabă, ori un brainstorm care mă avîntă într-o nu ştiu ce dorinţă, şi opţiunile de-a calma starea se rezumă la mers mult, chitară, care n-o am cu mine, puţin alcool, muzică potrivită, fumat. ultima, ceva zile mă deranja enorm, nepermiţîndu-mi a fi om care trăieşte cu aer. probabil ultimul exces a fost fkzdms, că vro două zile n-am mîncat decît vin, bere, bere, nuci şi bere. înainte să m-apuc să scriu, aveam dubii, fiindcă, ca şi în contextul chitării, am intenţia de-a mă îmbăta după degajarea emoţiilor, însă-i curios că mă calmează şi asta, şi ca să n-abuzez, probabil tre s-o duc la capăt. tot de 6, ori 5 zile n-am pus mîna pe chitară şi tre să mai răbd 2, şi am impresia c-o să cînt pîn la noapte .

 what a thousand beers  cant cure
if i wont make it out, tell me youre going to strugle it to the end

 anu ista am trăit la minimum, chiar dacă petreceam la maxim.. mi s-a defectat frigiderul, şi acum, din mîncare am o roşie, puţină pîine, hrişcă şi fasole pe jumătate şi cîţiva biscuiţi la ceai. ţigări n-am şi n-am băut două zile, dar am hrănit păsările. 

 mă deranjează întrebarea: şi o sî-ni pară rău cîn am să mor?