și-i di plictisitor să gîndești pentru doi.
am așa o stare că nu știu ce nu-i în regulă, dar e-un stop care nu-mi dă să trec în entuziasm.
ar fi ideal să vrei să faci ce trebuie.
am tot mai des momente în care totu-mi pare inutil. nu am nici o dorință în a exista.
iaca acuma, am senzația ceea că nu sunt interesant.
overdrive.

#2
și s întîmplă cu al meu corp?
mă trezesc la unu ș mi-e rău abia rezist și seara mi se face așa bine, nu vreau să dorm.
ajungînd în bar și văzînd ce se întîmpla acolo, am înțeles că :
bine că n-am adus-o ș pe dînsa încolo, nu era cu cine de făcut cunoștință//
o trebuit s mă îmbăt ș eu, că altfel nicicum.
aștept să petrec niște weekenduri mai plăcute.

#3
s-a trezit o inspirație, amintindu-mi de stănescu,
aș vrea s-o prind într-un colț.
aș vrea să știu cum se gîndește de mine.

#4
aș vrea să mă umilesc,
aș tinde să știu cît de mizer sunt.
nu oamenii m-au făcut cine sunt?!

#  pentru că „băutura poate le face pe unele să pară mai deştepte, dar pe cele mai multe le prosteşte ".

urmează o iarnă singuratică,
mă închipui vrînd femeia cuiva, şi
pierzîndu-mă în repetata iluzie de a o avea.
astăzi am refuzat a respira,
moartea văzînd-o ca o inevitabilă durere,
sperînd doar că fiecare moare disperat.
dacă aş fi sigur de cine sunt..,
cred că ar fi un portret sumbru,..
poate ar fi mai vesel să mor.

vreau acuma să scriu puţin despre cele petrecute zilele astea.
mă însingurasem acasă, deschizînd o sticlă de vin roşu. vorbeam cu o fată, ne simţeam bine. următoarea zi mă simţeam ok, era sîmbătă. după amiază mă sunase telefonu. am vorbit cu bunica, mi-a spus că o murit străbunelu. mi-a dat cîteva instrucţiuni. urma să merg la văratic. am ieşit după ţigări, m-am oprit să fumez una, apoi alta. eram foarte tulburat de ce urma să fac. eram singur în casă, mă vedeam aşa, singur. urmau nişte zile grele. aveam o reacţie aşteptată.
ajunseşi acolo cu mama şi verişoara. mă îmbătasem pe drum şi o parte din el am adormit. era oarecum neplăcut să nu simt ceea ce simte restu lumii, eram şi influenţat de atmosferă. m-am îmbătat în fiecare zi. şi de-acolo venind, tot am băut. s-a dovedit a fi o zi foarte specifică, era luni. de dimineaţă, am făcut ceva treabă, era un vînt rece, că te îngheţa pînă adînc. cît se citea rugăciunea, stăteam mai în spate, lîngă tata şi mama. mă simţeam foarte confuz pe tema rudelor şi oamenilor de acolo. într-un moment oricum s-a schimbat chestia asta.
ţin minte, duminică, seara, nu-i mai găseam pe tata şi băieţii care stăteau şi beau vin, şi nici vin nu rămase. mă pornisem într-unu dintre beciuri, era închis, eram şi beat. încercam să ajung la celălalt fără să fac gălăgie. cînd coboram în întunericu ăla, era unu deplin, îmi luminam să văd de unde torn. apoi stăteam cu o ţigară şi mă uitam în beznă.
înmormîntarea o trecut foarte repede, vreo oră. stăteam la cimitir, mai multă lume, unii plîngeau, alţii nu. băteau răfale de vînt, ba se calmau, speram să iasă soarele. abia seara s-a luminat. cînd şi-au luas rămas bun toţi, şi au plecat spre masa de pomenire, am rămas cu tata şi oamenii care săpau. am mai stat vreo oră în frig, am îngheţat tare, dar mă impuneam să fiu acolo. cred că m-a sentimentalizat oarecum toată chestia asta. n-am vărsat nici o lacrimă, nu aveam emoţii, nu mă gîndeam că-i chiar straşnic. mai mult mă deranjam de cum se simte bunica şi mama.
fumasem nişte iarbă, şi stăteam afară, nu rîdeam, cînd ăia doi începuseră să rîdă şi să glumească aiurea. îi privisem rapid, ei îşi intersectaseră privirile şi şi-au venit în fire. ajunsesem la o tăcere interioară, foarte proastă stare, poate. mă regăseam plimbîndu-mă cu mama, pe dealuri, şi nu îmi era a vorbi, îmi părea aiurea.  eu cred că mă simt singur, întratît de singur că încerc să fiu străin însumi.
vroiam să-mi iau chitara încolo, bine că n-am tîrîit-o. n-am făcut nici o fotografie. mă simt foarte prost după ce-am venit. am făcut cîteva tîmpenii, şi-am vorbit aiurea. o venit adrian ş era oarecum prostesc să încerc să par a fi bine. să încerc să improvizez o glumă. mă simt fals.
cred că m-am situat pe un loc în familia asta. unul foarte nesigur. aş vrea să merg să stau acolo, chiar o s-o fac. nanul meu zicea la masă un tost, spunea că-i pare rău, a început să plîngă, îi pare rău că trăieşte aşa departe şi nu-i des pe-acolo.
mă aplecasem să-i sărut mîna şi fruntea, cît era sicriu pe pămînt,la cimitir. era aşa rece, am sărutat moartea. îmi aminteam de un personaj care purta pămînt în buzunare.
vreau aşa mult să-i scriu cuiva, care mi-a fost aproape. însă mă răzgîndesc. cred că ar trebui să îmi înstrăinez sentimentu ăsta. îmi pare rău că am putut să plîng din cauza unei fete, şi nu din cauza morţii. poate e ok, poate-i normală chestia asta, însă m-a deranjat. cred că mă simt destul de sentimental în a zice că îmi lipseşti. e un adevăr şi ăsta.

i cant swim your waters
as you cant walk my lands

i was good once,
then i was god,
then i turned evil. 

muzică , încă muzică , ș un jam tare ciotkii , ș eu așă nu pot pentru că eram tare beat.

Only that land is mine, which dwells in my soul.
Like a native without papers, I walk into it.
It sees my sadness and my loneliness.
It puts me to sleep and covers me with a fragrance-stone.
Orchards blossom within me, my invented flowers,
My own streets.
Only: there are no houses.
They were ruined since my childhood. . .
Their inhabitants stray in my air.
They seek a dwelling؏they live in my soul.
Hence I smile when my sun shines a bit,
Or I cry, like a quiet rain at night.
Once both faces
Were covered with a love-shine
Night and Space. . .
Now I imagine:
Even when I walk back
I go forward to the road of high gates—
Beyond them, wide steppes spread out,
Where exhausted thunders spend the night
And broken lightnings.

Marc Chagall.

nu pot evita să menționez ce efect benefic are singurătatea față de mine, singurătatea fizică în care mă aflu,  aș spune că mi-e plăcută necunoașterea, ori , hai să-i zic, dezvirginarea unui gînd/ teme/ cîntec/ cărți/ și chestii din astea, ce au o măreție oarecare în ele. ( am început dimineața cu un show în premieră auzit, de hendrix). la sigur n-o să-mi ajungă timp să le aflu pe toate, dar acuma: i give a fuck.
în gînd atîtea chestii îmi par ideale, îmi place să privesc așa către ce-mi rămase a privi.
am o zgîrîetură, nu, mai bine spus o tăietură/ adîncitură mărișoară pe nas, pe vîrful lui. arată cam stupid. e de la accidentu ăla la fel de stupid. 

nu-mi sunt interesant nici mie.
nimeni nu-mi scrie, nimănui nu-i vorbesc, monoton, zile ușoare. prea ușoare să le pot înțelege, de ce dracu am devenit așa detașat. nu vreau să fac nimic, nu vreau decît să beau și să mănînc. am înțeles că m-am prins într-o situație stupidă.
îmi vîndusem chitara, am cheltuit toți banii în mai puțin de două săptămîni. dac-ar fi altfel, cred c-aș sta undeva singur, și-aș bea și mînca. doar atît.
mă simt aiurea că sunt răcit, îmi trece greu, că de fapt nu fac tratament. mă dor plămînii, în orice caz, erau niște zile în care nu suportam nici 20 minute fără a tuși. așa era și la o sesiune muzicală, la care am ajuns beat. începusem să tușesc și nu mă puteam reține, am lăsat neglijent chitara și-am țîșnit afară. mă tot duceam încolo din 10 în 10 minute și fumam cîte jumate de țigară. în orice caz sesiunea aia era reușită, cît de cît.
astăzi, îmi trecu un gînd neplăcut, înțeleg că trebuie ceva schimbat, în mine, în cum sunt și cine sunt, dar nu știu ce. am ajuns într-un rahat tare neplăcut cu iubirea asta.  cred că am o stare lipsită de sentimente și emoții, parcă sunt un indiferent, e greu explicabilă. am ajuns într-o situație în care evit emoții, cred. am ajuns într-una în care, sunt văzut ca un nimeni, neimportant, intangibil.
mi se pare falsă chiar și relația cu familia și prietenii, cîteodată.
drogurile îți fac o iluzie periodic trecătoare. apoi devii așa sumbru ca mine?
de-aș scrie atîta în referatu care-l am de predat. ar fi sigur superb.
îmi amintesc de un vers, era așa : its been 20 years since ive touch the woman skin.
privisem astăzi o mulțime de melodrame/comedii. n-am gust de muzică. mă plictisește.
mă uit la foile scrise și mă gîndesc cît de stupid ar fi să le citesc, de altfel n-am citit nimic nici din blog.
nu mi-e somn, e ora 12 fără un sfert și urmează o noapte a dracului de neplăcută. 

stau a 3-a zi în casă. n-am fumat de tot atîtea. mă tot uitam la filme. începuse să mă doară și spinarea. de la atîta lene. aș vrea să exclud fumatul. mă frînez de acest anotimp. cum și presupuneam, sunt într-o avalanșă de mesaje, se mișcă toate, încet, le observ curgînd, pe rînd, pînă cînd cu săptămînile, apoi, cu zilele, ș-or să ajungă la ore.
#2
de pe hîrtie.
se apleacă cînd mergi în fața ecranului!
fiecărei replici, îi aplici un cadru.
fiecare ideie merită atît cît înseamnă.
inscripție: don't touch me, i'm on lcd!
aveți curajul de a vă folosi de propriul simț al rațiunii.
pînă unde ridici, de-acolo cobori.
#3
toamna îmi amintește de bătrînețe. e un anotimp vîrstnic.

3:37