stau de cevai ceasuri bune ș-ascult același cîntec. bag cafea în mine și e o stare foarte a naibii.
cu toate că toată tristețea asta nu-i așa de acută, dar e mai degrabă o stare de absent.
ți-am scris că-mi lipsești. acu încercam să-nțeleg cum îmi lipsești, ori, ce-mi lipsește din noi-ul ăla.
aș zice că-mi lipsești cum îi lipsește unui orb, privirea.. că făr de tine multele-mi par nimicuri.
îmi lipsește toată făptura ta, chiar de la distanță. însă n-aș mai suporta nici o distanță între noi.
dacă-nainte eram obișnuit cu ideea că nu vorbim cevai timp, știam că ești cu gîndul la mine.
acum, probabil îmi lipsește afecțiunea ta.  acum cred că am avut foarte puțin timp petrecut împreună.
și-acum înțeleg că toată voioșia ta, și înflăcărarea de viață, mă și turmenta și bucura-n-același timp.
mă simt ca și tapetele din casă-asta, murdare și-mpuțite. și-aș vrea să mă-mput și mai mult.
îmi lipsește maniera ta de-a mă face mai bun, că.. na, eu tind să mă chinui.
poate că-s a dracului de tîmpit, or mazohist, dar doar fiind așa un tîmpit, savurez din momente.
și cu tine nu eram, întotdeauna, așa.
mi-amintesc că-mi ziceai, că nime n-o să mă salveze, însă, să știi că mă salvai, și duc lipsă și de asta.
nu știu ce credeai tu frumos în ceea ce ni se întîmpla.
mie-mi plăcuse nebunia care mi-o adus-o toată dragostea față de tine.., poate-ar trebui să o zic la prezent.
mi-am dat seama că n-aș mai vrea să iubesc așa, pe nimeni.
nu din cauza că n-aș mai vrea să suport așa durere, ci pentru c-aș vrea să rămînă de fapt,
un sentiment special față de tine.
din cîte mă duce mintea, și-s cam treaz, acuia-nă, sînt șanse mizere să mai fim vreodată împreună,
dar mi-amintesc cît de irelevante erau oricare confuzii, cînd ne-am văzut pe peron, în groningen.
și-atuncea, înainte de-a ajunge la tine, eram dat jos la pămînt, iar apoi, cînd te-am văzut, eram gata să merg cu rucsacu ăla oriunde. și-o să-mi lipsească pentru totdeauna farmecul ăsta în care-mi cuprindeai viața.
și privesc acum în gol, gîndind că, de fapt, nu mai avem nici o șansă, și luptă-n mine gînduri despre tot ce-o fost între noi, și nu știu încotro mă duc. totuși am avut foarte puțin timp, pentru noi, și, cu toate că vroiam s-avem mai mult, e straniu cum mi-o ajuns fărmîturile alea în care eram împreună, ca să mă-ndrăgostesc de tine într-așa un hal.