aveam o carte, de-a lu kafka, primită cadou, care-o citeam pe la sat, într-o vară, cînd m-am mai tăvălit pe-acolo. cum că, dumnealui, kafka, m-a impresionat mult, prin sofisticarea ideilor şi-a gîndurilor, care le expunea, însă, în astă carte, pe lîngă nişte idei interesante, se aborda mult un reproş faţă de tatăl său. cică, ar fi o scrisoare, care-a fost apoi transpusă-n pagini, ca să se poată delecta lumea de pe seama sincerităţii. ( l-o-nşelat prietenu, care-o fost rugat să-i nimicească toate scrierile, după moarte,.. mare prieten! ), şi uite că aş avea şi eu reproşuri şi dezamăgiri, însă, ce mă ghidează acum, e faza care-am prins-o de-acolo, aia cu tentativele de căsătorie eşuate. m-am apucat a-mi aminti şi eu de încercările de-a mă căstori, şi, dacă avea kafka, trei, eu însă le am doar pe două. una-i prostească, şi în al cărei sens nu merita să cred, iar alta, disperată, de pe urma primei. şi, mă mai tulbură cîteodată gîndul, c-aş fi vrut-o, cu tot cu frica persistînd în această situaţie, pe cealaltă balanţă, şi n-aş fi împotrivă să zic că, poate frica şi m-o mai stăpînit şi pus cu picioarele pe pămînt. ( pentru protocol, s-ar trebui menţionat faptu, că nu-mi citesc blogul, aşa că, îmi cer iertare de repetări, cum am mai şi făcut-o ), şi mă bucur, cu toate că-n ceva timp în urmă, eram de părerea total opusă, că n-am adus femei la sat.