ieri m-am cam emoționat, cum se-ntîmplă cînd beu singurel, și, cu faptu că vecinii m-au rugat să nu cînt după opt seara, probabil nu le plac încărcăturile de note, și-am mai scris din tîmpeniile ce mi-o venit prin minte, și care, cu mare nădejde, sper să le uit, ori, măcar să mă abțin de a le scrie. uite că tot pe la al treilea pahar, mi-o venit indispensabil, intriganta idee de-a returna o carte, care i-aș fi oferit-o fostei profesoare de română. zis și făcut.. acu, e opt dimineața, și jumate de oră-n urmă, i-am și scris profesoarei.. un mesaj. mă gîndeam c-aș trece pe la liceu, iar înainte de-asta, mă mai gîndeam că ar fi fain dac-aș veni la vre-o întîlnire cu absolvenții, wuh ce prostie.
în orice caz, e dimineață, și ieri o nins, și-o fost o zi cam proastă, căci umblaseși cu picioarele ude, prin oraș, și intrînd într-un bar, și dînd de un prieten, n-am stat decît vro 15 minute, și-am plecat spre casă.
am tras o fugă după bere, și cred c-o să bag niște note, matinale. ș-apoi în oraș. e 13-pe. și sper să se-ncălzească afară, ca să pot ieși spre nuș-unde să cînt, pentru public.
am mai stat ieri, binișor și-ascultînd un cîntec care mă cam enervează deja, și,.. mai că-l știu pe de rost, mă tot bungheam în lucrarea care-i pusă pe molbert, la moment. îs niște umeri de femeie în bleu. și tre s-o finisez. și cred că i-am și găsit conceptul, însă nu mă apuc, iaca. pe lîngă asta, tre să mai găsesc carton, că, prin multele nefinisate, mi-o apărut și o idee interesantă de-a picta o femeie goală, în maniera lu kerouac, ptfu.. pollock.
tre să mai trec pe la bunei, că mi-o reproșat bunica, într-un delicat mod, cum că,.. să nu uit de ei. totuși cu toată tîrîiala asta, prin oraș, nu mai reușesc să cînt eu. și ăsta era un mare motiv, din a cărei cauză refuz să iau un servici full time. era și-un timp, cevai luni în urmă, cînd se cocea ideea de-a mă face muzician, în interioru-mi. și-n sensul ăsta foarte mulți, ba chiar aproape toți contrapuneau argumente, în folosu de-a deveni unu ca alții. well, de fapt toată viața avuseși așa tîmpenii, și dintre prima, probabil prin clasa a 5-a or 6-a, cînd am întîrziat la ora de engleză și cum am dat buzna în clasa aia, cu păru ciufulit, și nepieptănat, și profa mi-o aruncat reproșu, gen: ce-i cu părul tău, de parc-ai avea un cuib de păsări în cap. poate se manifestase și înainte, cînd aveam și un spectacol, prin primarele clase, și-am refuzat să mai ies pe *scenă* din cauza că mama o întîrziat. și ce pizdeală am mai primit atunceai. în orice caz, astea trăsături și-o avut o rădăcină, care, se pare c-o dat roadă și, de-atunci știu c-am refuzat să mai merg la frizerii, să umblu cu jeanși cusuți la genunchi, aewh, ce pereche faină aveam, erau cusuți genunchii de sus pîn jos, că se tot rupeau, și aveau bucățele negre și-albastre, de diferite nuanțe. ce mai îndrăgeam perechea aia de pantaloni, și tot bunică-mea, mă enerva cu vorbe de felu: ia ș te piaptă-nă, uite ce păr ciufulit ai, (îmi amintea mult de profă, și ăsta era unicul remediu de-a nu mă enerva pe ea), iau ce pantaloni rupți ai.. cu toate că, de cevai timp observaseși că, femeile nu mă mai privesc cu interes, well, poate sometimes, poate din cauza că port pălărie, fapt care am început să-l remarc implementîndu-se tot mai des prin oamenii din acest oraș. totuși, dacă e la modă, fie ea și la modă,.. însă pălăria mea, e de la străbunelu-meu, și nu o port c-aș vrea să par (și cred că sînt, de fapt) cool, ci mai mult pentru că-i respect amintirea. iar cînd vin acasă, o arunc pe colțu molbertului, și, zîmbesc acu, știind că-mi plac toate micile detalii, de genu ăsta, cum că: pălăria străbunelului, pe molbertu bunelului, în casa tatălui meu, unde nu e duș, și trăiesc eu. și-aș spune, acu, fiind atît de bucuros de înțelegerea acestui fapt, fuck that women who does not give a fuck about me. wîj...
cevai zile-n urmă am dat de-o frază, era cevai despre citit, în felu următor: cititul e o halucinație, căci, tu stai ore-ntregi și te uiți la cerneală incriptată pe foi de lemn, și primești de la asta plăcere, și ai halucinații, well, era cevai de genu. și-acu tind s-o transpun în felu următor: îmi place că scriu, zilnic aproape, primesc și eu de la asta plăcere, ori, măcar am unde-mi băga din gînduri. și-mi place că scriu mult. ewhj. poate, ba chiar sigur, e și asta o încercare de-a evita gînduri tîmpite, căci, destul de mult am încercat să uit, și-ntr-o zi, precis o s-o fac! (( ieri, rezolvînd un test la romînă, în cevai,.. 20 minute, am dat de-o remarcabilă poezie, de Damian I. și probabil aș fi tentat să mai bag cevai căutări pe net, din poezii, din genu ăsta. ewh.)) în orșce caz, în dimineți de-astea, aș vrea să mă regăsesc cu multă bere, și, stînd lîngă amplificatorul ăsta, care-mi tot cîntă melodii de-amor, de-ale vieții, ori de-orșicare, și mă tot aduce spre mare meleag al plăcerii.
în orice caz, e dimineață, și ieri o nins, și-o fost o zi cam proastă, căci umblaseși cu picioarele ude, prin oraș, și intrînd într-un bar, și dînd de un prieten, n-am stat decît vro 15 minute, și-am plecat spre casă.
am tras o fugă după bere, și cred c-o să bag niște note, matinale. ș-apoi în oraș. e 13-pe. și sper să se-ncălzească afară, ca să pot ieși spre nuș-unde să cînt, pentru public.
am mai stat ieri, binișor și-ascultînd un cîntec care mă cam enervează deja, și,.. mai că-l știu pe de rost, mă tot bungheam în lucrarea care-i pusă pe molbert, la moment. îs niște umeri de femeie în bleu. și tre s-o finisez. și cred că i-am și găsit conceptul, însă nu mă apuc, iaca. pe lîngă asta, tre să mai găsesc carton, că, prin multele nefinisate, mi-o apărut și o idee interesantă de-a picta o femeie goală, în maniera lu kerouac, ptfu.. pollock.
tre să mai trec pe la bunei, că mi-o reproșat bunica, într-un delicat mod, cum că,.. să nu uit de ei. totuși cu toată tîrîiala asta, prin oraș, nu mai reușesc să cînt eu. și ăsta era un mare motiv, din a cărei cauză refuz să iau un servici full time. era și-un timp, cevai luni în urmă, cînd se cocea ideea de-a mă face muzician, în interioru-mi. și-n sensul ăsta foarte mulți, ba chiar aproape toți contrapuneau argumente, în folosu de-a deveni unu ca alții. well, de fapt toată viața avuseși așa tîmpenii, și dintre prima, probabil prin clasa a 5-a or 6-a, cînd am întîrziat la ora de engleză și cum am dat buzna în clasa aia, cu păru ciufulit, și nepieptănat, și profa mi-o aruncat reproșu, gen: ce-i cu părul tău, de parc-ai avea un cuib de păsări în cap. poate se manifestase și înainte, cînd aveam și un spectacol, prin primarele clase, și-am refuzat să mai ies pe *scenă* din cauza că mama o întîrziat. și ce pizdeală am mai primit atunceai. în orice caz, astea trăsături și-o avut o rădăcină, care, se pare c-o dat roadă și, de-atunci știu c-am refuzat să mai merg la frizerii, să umblu cu jeanși cusuți la genunchi, aewh, ce pereche faină aveam, erau cusuți genunchii de sus pîn jos, că se tot rupeau, și aveau bucățele negre și-albastre, de diferite nuanțe. ce mai îndrăgeam perechea aia de pantaloni, și tot bunică-mea, mă enerva cu vorbe de felu: ia ș te piaptă-nă, uite ce păr ciufulit ai, (îmi amintea mult de profă, și ăsta era unicul remediu de-a nu mă enerva pe ea), iau ce pantaloni rupți ai.. cu toate că, de cevai timp observaseși că, femeile nu mă mai privesc cu interes, well, poate sometimes, poate din cauza că port pălărie, fapt care am început să-l remarc implementîndu-se tot mai des prin oamenii din acest oraș. totuși, dacă e la modă, fie ea și la modă,.. însă pălăria mea, e de la străbunelu-meu, și nu o port c-aș vrea să par (și cred că sînt, de fapt) cool, ci mai mult pentru că-i respect amintirea. iar cînd vin acasă, o arunc pe colțu molbertului, și, zîmbesc acu, știind că-mi plac toate micile detalii, de genu ăsta, cum că: pălăria străbunelului, pe molbertu bunelului, în casa tatălui meu, unde nu e duș, și trăiesc eu. și-aș spune, acu, fiind atît de bucuros de înțelegerea acestui fapt, fuck that women who does not give a fuck about me. wîj...
cevai zile-n urmă am dat de-o frază, era cevai despre citit, în felu următor: cititul e o halucinație, căci, tu stai ore-ntregi și te uiți la cerneală incriptată pe foi de lemn, și primești de la asta plăcere, și ai halucinații, well, era cevai de genu. și-acu tind s-o transpun în felu următor: îmi place că scriu, zilnic aproape, primesc și eu de la asta plăcere, ori, măcar am unde-mi băga din gînduri. și-mi place că scriu mult. ewhj. poate, ba chiar sigur, e și asta o încercare de-a evita gînduri tîmpite, căci, destul de mult am încercat să uit, și-ntr-o zi, precis o s-o fac! (( ieri, rezolvînd un test la romînă, în cevai,.. 20 minute, am dat de-o remarcabilă poezie, de Damian I. și probabil aș fi tentat să mai bag cevai căutări pe net, din poezii, din genu ăsta. ewh.)) în orșce caz, în dimineți de-astea, aș vrea să mă regăsesc cu multă bere, și, stînd lîngă amplificatorul ăsta, care-mi tot cîntă melodii de-amor, de-ale vieții, ori de-orșicare, și mă tot aduce spre mare meleag al plăcerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu